OLARIU, Octavian




Telefon:


(001)514.270.1845
021.315.23.61
 

Adresă:


7740 Wiseman, Montreal, H3N 2N9, Canada.

Strada Ostașilor, nr. 4, etaj 3, ap. 10, sector 1, București, România.
 




COMENTARIU CRITIC

       
        Greu de conceput în afara unui tiranic imperativ al stabilității, sculptura nu abordează mișcarea decât pentru a o suspenda. În cel mai bun caz, ea o sugerează doar, printr-un ingenios joc de axe, sau prin modelajul „impresionant” al suprafețelor. Dincolo, însă, de asemenea artificii, sculptura rămâne mereu tehnica de a găsi punctul de optimă imobilitate al oricărei mișcări. Aceasta este măreția ei specifică și, totodată, limita ei. Iar când - în varianta ei cinetică - sculptura încearcă să devină mișcare, ea își depășește limita contrazicându-și însă simultan alcătuirea originară. Dacă - după cuvântul lui Alain - „obiectul sculpturii este de a reprezenta mai degrabă adevărata nemișcare”, atunci sculptura cinetică e o para-sculptură, un paradox. De altfel, ilustrând mai curând o mișcare de tip mecanic, cinetismul nu e mai puțin reductibil la statica unei legi fizice elementare, al cărei grafic, fatal monoton, coboară imprevizibilul mișcării naturale la un anost fenomen de repetiție.
         Din această perspectivă, ceea ce ne interesează în arta lui Octavian Olariu este insolita ei raportare la problema reprezentării plastice a mișcării. El refuză, în egală măsură, echilibrul letargic al statuarei tradiționale și exterioritatea semnificativă a cinetismului modern. Monoxilele lui Olariu nu reduc mișcarea la repaos și nici nu o postulează ca pol opus repaosului. Ele deduc mișcarea din repaos, stabilind coerenţa fundamentală dintre somnul germinativ și atemporal al stazei primordiale și multiplicitatea nesfârșită a derivatelor ei în timp. La prima vedere, performanța lui Olariu pare un minor „hocus-pocus”. El a găsit procedeul - stupefiant - de a converti volumul rudimentar al oricărui bloc de lemn într-un adevărat labirint de articulații și aceasta doar prin câteva crestături judicios calculate. Olariu reușește, cu alte cuvinte, să obțină numai cu ferăstrăul ceea ce, de obicei, nu e de închipuit decât la capătul unei laborioase manipulări de șuruburi, cuie, încleieri și balamale. De tot acest arsenal, sculptorul se dispensează cu deconcertantă grație; el are aerul de a desfășura pur și simplu un volum compact după ce a urmărit mental puzderia de probabilități dinamice pe care el o implică. E ca și cum cineva ar reuși să modeleze în așa fel substanța amorfă a unei semințe încât să obțină din ea întreaga complexitate a organismului vegetal adult. Mișcarea conținută în lucrările lui Olariu e, vădit, de tipul creșterii organice înscrise în programul genetic al semințelor. Ea e precisă  până la formulă și, totuși, de o abia controlabilă fantezie. E simultan ecuație și metaforă. Modelul ei pare a fi aventura cosmogonică a diversificării Unului.
        Creația debutează cu simplitatea imuabilă a unui misterios „primum movens” și sfârșește în complicația epopeică a unei lumi în care omogenitatea obârșiei nici nu se mai percepe. Iată de ce, în efortul lui Olariu de a obține multiplul nu combinând elemente disparate, ci lăsând unicitatea să devină, să se dezvolte, să se nege pe sine, e de citit nu o facilă victorie a perspicacității, ci o adâncă intuiție privind natura lucrurilor. Remarcabilă este lipsa de afectare cu care această intuiție se comunică spectatorului. Virtuozitatea lui Olariu e străină de orice solemnitate. Ea etalează nonșalanța unui străvechi „de la sine înțeles”, a cărui temelie subzistă prin energia unei tradiții meșteșugărești îndelung cultivate. Soluțiile tehnice ale sculptorului, amintind firescul prompt al oului lui Columb, nu se epuizează în gratuitatea unui joc fără criterii. Ele au sobrietatea jovială a câte unui proverb și inteligența ironică a ghicitorii. Obiectele în care aceste soluții se întruchipează sunt deopotrivă limpezi, comunicative și secrete. Fiecare poziție pe care o pot căpăta e suficientă sieși și totuși indefinit exploatabilă. Pulsul însuși al vieții universale se manifestă în virtuala ciclicitate a acestor obiecte. Căci, odată desfășurat în toate direcțiile spațiului, lemnul se poate oricând înfășura la loc asupra lui însuși. El se poate reculege, își poate recupera condiția monolitică a începutului. Sculptura acceptă astfel componenta mișcării, dar a unei mișcări care nu e decât mișcarea respiratorie a lemnului, fluxul și refluxul materiei originare, când risipită în lucruri, când aplecată spre șine. În Monoxilele lui Olariu se răsfrâng, rând pe rând, uimirea noastră și hazul discret al propriei sale înțelepciuni.

Andrei Pleșu (Revista „Arta”, nr. 8/1979)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Bretea Mureșană, Hunedoara, 1931)

    Studii academice:
    1957 - 1963 - Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, specializarea Sculptură, Cluj-Napoca, România.

    Activitate profesională:
    1955 - 1957 - Realizează caricaturi pentru revista umoristică „Urzica”, România;
    1983 - Membru al juriului pentru „Expoziţia Anuală 1983”, Centrul Cultural Român, Montreal, Canada;
    2000 - Sculptură selecţionată pentru filmul Pluto Nach, realizat de către Warner Bross, având în distribuţie pe actorul Eddy Murphy.

    Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (Filiala București)
    Membru al Ordinului Profesorilor din Bucureşti, România
    Membru al Consiliului de Sculptură din Québec   
       


    PROIECTE

    Expoziţii personale:
    1970 - Galeria „Simeza” (22 sculpturi), Bucureşti, România;
    1974 - Galeria „Apollo” (10 sculpturi), Bucureşti, România;  
    1978 - Expoziţie personală (15 sculpturi în lemn şi piatră), Bucureşti, România;
    1985 - Galeria „Traghetto”, Veneţia, Italia;
    1987 - Galeria „Alliance”, Montreal, Canada.

    Expoziţii de grup:
    1964 - 1980 - Participă la toate expoziţiile colective naţionale şi orăşeneşti, Bucureşti, România;  
    1975 - Plastik Und Blumen, expoziţie de sculptură româno-germană, participare cu o sculptură, Berlin, Germania;
    1977 - Expoziţia de Sculptură Româneacă, participare cu două sculpturi în lemn, Praga, Cehoslovacia;
    1978 - Bienala de Veneţia, invitat de onaore, participare cu 10 sculpturi în lemn, Italia; 
    1980 - Expoziţia de Sculptură Românească, participare cu două sculpturi în lemn, Moscova, URSS; 
             - Bienala Internaţională de Sculptură, participare cu trei sculpturi în lemn, ediţia a II-a, Skironio, Grecia;
    1981 - Expoziţia de Sculptură de la Belgrad, participare cu două sculpturi în lemn, Iugoslavia;
    1982 - Expoziţia Consiliului de Sculptură, participare cu o sculptură în lemn, „Terre des Hommes”, Montreal, Canada; 
             - Expoziţia organizată de către Ministerul Comunităţilor Culturale şi Imigraţiei din Quebec, participare cu o sculptură în lemn, Pavilionul Quebecului, „Terre des Hommes”, Montreal, Canada;
            - Confruntare 1982, participare cu o sculptură în lemn, Grădina Botanică din Montreal, Canada;
    1983 - Confruntare, expoziție organizată de Consiliul de Sculptură la „Terre des Hommes”, Montreal, Canada;
             - Salonul Galeriilor, participare cu o sculptură în lemn, Palatul Congreselor, Montreal, Canada;
    1988 - Expoziție colectivă, participare cu 3 sculpturi din oţel inoxidabil, Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”, Montreal, Canada;
    1992 - 50 de artişti la Veneţia, Palazzo Querini, Italia;
    2002 - Expoziţia de la Mont Orford, participare cu o sculptură monoxilă în lemn, Canada;
    2005 - 11 Monumente în România şi în străinătate, Galeria „Simeza”, Bucureşti, România.

    Simpozioane:
    1974 - Simpozionul internaţional de sculptură în lemn, participare cu două sculpturi, Prilep, Iugoslavia;
    1979 - Tabăra internațională de sculptură de la Căsoaia, ediția I, participare cu lucrarea Lupta contrariilor, Alba, România;
    1980 - Simpozionul internaţional de sculptură în lemn „Forma Prima”, Krapina, Iugoslavia;
             - Simpozionul de sculptură în piatră, Zarand, Arad, România;
    1988 - Simpozionul de sculptură din Lachine, participare cu o sculptură din oţel inoxidabil, Canada.

    Lucrări monumentale:
    1974 - Avram Iancu (monument, piatră), Aiud, Alba, România;
    1977 - Monument în bronz, Giurgiu, România;
    1983 - Troiţa (cruce tradițională în lemn), Biserica Română din Montreal, Canada;
    1984 - Realizează cea mai mare monoxilă din lume (record Guiness Canada), lucrare menționată în „Stanke Canada, 1989”;
             - Invitat cu sejur plătit în Italia de către un colecţionar de artă pentru a executa o sculptură în lemn de mari dimensiuni, Osoppo, Italia;
    1985 - Executarea a mai multor sculpturi în lemn de diferite dimensiuni, la invitaţia unuia din cei mai mari colecţionari de Artă, Osoppo, Italia;
    1989 - Steaua lacrimă (oţel inoxidabil), Centrul Cultural Român, Montreal, Canada;
    1990 - 1991 - Stindard la Montreal Est, Modular - Imobilul Esso la Galerie d’Anjou, Montreal, Canada (sculpturi din oţel inoxidabil), lucrări executate pentru compania Belcourt;
    1994 - Invitat în Italia pentru executarea unei sculpturi pentru colecţia privată Fantoni;
    1998 - Executarea unei sculpturi în oţel inoxidabil pentru „Grupul Fantoni”, Osoppo, Italia;
    2003 - Eoliana, lucrare executată pentru Consulatul Român din Montreal, Canada.

    Lucrări în colecții publice:
    1969 - Muncitor înarmat (gips);
    1972 - Cărturar (lemn);
             - Pomul vieţii (lemn);
             - Insurecţia armată (gips);
    1973 - Avram Iancu (gips);
    1974 - Gura lumii (lemn);
    1978 - Monoxil I (lemn);
             - Monoxil II (lemn);
             - Monoxil III (lemn);
             - Monoxil IV (lemn);
    1979 - Monoxila D (lemn);
    1981 - Lui Horea Omagiu (lemn);
             - Monoxila II (lemn);
     - 13 sculpturi în lemn la Ministerul Culturii din România;
     - o sculptură la Universitatea din Bucureşti;
     - Tout l’art du monde, Ministerul Comunităţilor Culturale şi a Imigraţiei Montreal, Canada.

    Lucrări în colecţii private:
     - Dr. Tincoca Sorel (4 sculpturi - 3 sculpturi în oţel inoxidabil şi o sculptură în lemn), Canada; 
     - Dr. I. Boanchiş (5 sculpturi), Bucureşti, România;
     - Fantoni (10 sculpturi), Gemona, Italia;
     - Arh. Luciano Gemin (3 sculpturi monoxile), Trevizo, Italia;
     - John Mansing (o sculptură), New York, S.U.A;
     - Jean Chausse (o sculptură), Rigau, Québec, Canada;
     - Maurice Valentin (o sculptură), Montreal, Canada;
     - Romanella Zotta (o sculptură), Trieste, Italia;
     - Andrea Paradis (două sculpturi în lemn), Montreal, Canada;
     - Dr. Chouinard (o sculptură), Montreal, Canada;
     - Dr. Emmanuel Stewerman (o sculptură), Montreal, Canada;
     - Tudor Sterescu (o sculptură în aluminiu aurit), Montreal, Canada;
     - Dan Coşoreanu (două sculpturi), Montreal, Canada;
     - Ing. Ion Radulescu (o sculptură), Montreal, Canada;
     - Luciano Cazani (două sculpturi), Osoppo, Italia;
     - Ing. Constantin Zolia (două sculpturi), Montreal, Canada.

    Premii şi distincţii:
    1982 - Câştigător al Concursului Fundaţiei „St. Denis” cu o sculptură în lemn, Montreal, Canada;
    1984 - Câştigător al concursului Toată arta din lume - Tout l'art du Monde, organizat de Guvernul din Quebec, Montreal, Canada;
             - Câştigător al premiului „Simpson” cu o sculptură în lemn executată pe loc, Montreal, Canada;
    1989 - Câştigător al concursului municipal „Seducţie” cu lucrarea Ecluza (oţel inoxidabil), monument executat de către Oraşul Montreal Est, Canada;
    1992 - Câştigător al concursului 1% cu o sculptură în oţel inoxidabil la Ste. Anne de Plaines, Canada;
    1993 - Premiul Academiei Româno-Americane pentru Sculptură „Ionel Jianu”;
    1996 - Câştigător al concursului 1% cu lucrarea Divertisment profesional (sculptură din oţel inoxidabil şi granit), Centrul Profesional, Laval, Canada;
    1997 - Nominalizat fără concurs în cadrul programului 1% pentru executarea unei sculpturi în oţel inoxidabil în faţa Centrului de informare în metalurgie, Laval, Canada;
    2002 - Finalist al concursului 1% pentru executarea unei sculpturi în oţel inoxidabil la Boucherville, Canada.
     


    BIBLIOGRAFIE


    Arhivă artist

    Surse web:
    http://www.paginiromanesti.ca/2005/09/28/omul-cu-monoxilele/.VBmfItKSzoc