BIOGRAFIE

PROIECTE

                              vindem       identităţi       imagini      şi alte suveniruri
 
 
 
 
 
 
-ai simţit pe pielea ta violenţa imaginii ?                -ai fost vreodată agresat –abandonat în dezordine , inconfort,  în absurd şi entropii astrale – de imagini cuminţi, chiar convenţional- conformiste?                - imaginea poate ucide ?               virusul imaginii subliminale te contaminează sau ai un sistem imunitar care te păzeşte  cît de cît ?    
          -crezi că imaginea poate deveni atît de violentă încît să te facă să treci de la melancolie la încîntare şi extaz, după bunul ei plac ?          - poate să rupă brusc nivelele şi să nu mai regăseşti în ea decît schimbare?        
poate să nu-ţi creeze nici o stare ?          -te poţi adăposti de imagine, de violenţa ei ?
ai reuşit vreodată ?              -sau  te-ai ferit de şuvoiul de imagini care te bombardează cînd stai în fotoliu, departe de toţi şi de toate?                 -ce faci cînd te urmăreşte o imagine?
 ce faci cînd nu mai scapi de ea ?          unde te poţi ascunde?      -prea multe imagini...           - sublimul unei imagini e legat de violenţa ei ?               -imaginile formulelor fizice, ale matematicilor pure, pot fi sublime? sau violente? dar ale ecografiilor? ce spui despre imaginile cartografice?      politice?  ale istoriei recente?   cele identitare?   cosmice?            îndepărtat astrale?                  -la urma urmei, unde eşti tu faţă de această imagine ?         ce lucruri teribile îţi spune despre tine ?          -unde se duc imaginile  ?         iar liniştea pe care o lasă în urmă  poate fi legată de violenţa lor ?           -poţi vorbi despre violenţa  imaginilor  frumoase?       dar despre violenţa celor fragile sau  indiferente ?         -te-ai simţit vreodată agresat de privirea din oglindă ?
sau te-ai rătăcit  într-o imagine, abandonîndu -ţi  o identitate şi  regăsind  alta ?     -violenţa imaginii e întotdeauna legată de imagini violente ?          -gradul de fericire poate fi legat de violenţa imaginii?   -imaginea luptei cu îngerul este violentă ?     dacă da, cum este îngăduită?               -imaginea e obligatoriu identitară ?  cum ar arăta o imagine non-identitară?  sau ne-identitară?   sau a-identitară?     “Stop Making Sense”(S.M.S.)                - o imagine care nu intră în maşina  de sens poate fi  violentă?                      -dar aura unui organism bolnav ?
   a unui organ/ organism sănătos?    se poate vorbi despre violenţa imaginii prea inteligibile, previzibile, raţionale, lineare, discursive etc.?       violenţa vinde bine? (sau poate fi o strategie de vînzare?)                   -imaginea violenţei pote fi valorizată pozitiv?             cît de pozitiv?                -imaginea ca spectacol / serbare/ sărbătoare/ îţi induce o stare de violenţă?          ori  cea excesiv identitară?          cea legată  de joc?     sau această poveste poate fi mai violentă decît imaginile luării de ostateci, decapitărilor,  revoluţiilor transmise „în direct”, gropilor comune, ale agresiunii fizice,  presiunilor psihice,  manipulărilor mediatice,  intereselor de grup, ale accidenelor regretabile,  pierderilor colaterale şi distrugerilor de tot felul, ale traficului de droguri, de organe, de copii., ale morţii şi suferinţelor , „marea milă ce însoţeşte toate războaiele”,
_edn1">[1]ale dezinformării,  conflictelor armate şi legitimării violenţei ... ale ştirilor de la ora cinci?....        -ce înseamnă pentru tine o imagine violentă?                                     
……………………………………………………………………………………*.
 
 
                                                                                                                                                                                                                                               
                                                                 *
                                                            *          *
 
 
Am pornit de la ideea cîtorva reconfigurări în identitatea vizuală a imaginii, impuse de codurile din cultura media şi din artele vizuale.
 
Reconfigurările identitare fac parte dintr-un proces dinamic şi sînt legate,pe de o parte, de afluxul fără precedent al imaginilor vizuale din cultura media, devenită industrie producătoare de vizual. Acest excedent din industria culturală a fost desemnat pe drept cuvînt “tirania imaginii vizuale “_edn2">[2].  
Pe de altă parte, în artele vizuale, odată cu emergenţa filosofică a epocii artei, vizualitatea a fost lăsată la o parte, ca fiind prea puţin relevantă în ce priveşte esenţa artei, aşa cum s-a dovedit a fi şi frumosul.” Orice ar fi arta, ea nu mai este în primul rînd ceva la care să te uiţi”, iar muzeul nu mai este” un sanctuar al formei vizuale “…_edn3">[3]                                                                           
                                                      
 “Toate disciplinele au tendinţa de a-şi vedea obiectul dispărînd.”_edn4">[4]
                                                      
 
De altfel, arta tinde să includă , în manieră avangardistă, orice, tinde să  devină totală -cu adevărat democratică.Ea „este mereu în altă parte”, _edn5">[5]şi nu acolo unde credeam noi.
 Discursurile vizuale au fost  dublate de discursuri verbale ,de gest, concept sau sunet, iar informaţia vizuală poate avea azi interfeţe cu informaţia muzicală, gestuală, literară, conceptuală,etc.
 
Aşa cum artele au încetat în secolul trecut să mai fie frumoase, ele încetează  să mai fie vizuale (sau exclusiv vizuale) ; trecerea de la material la imaterial a făcut primul pas în sensul acesta. Natura complexă a informaţiei a contribuit la determinarea noilor configuraţii  .
 
Plaja oarecum limitată a vizualului a fost şi cea care a schimbat  identitatea artelor.Aproape tot ce ţinea altădată de natura  imaginii vizuale-reprezentare,manifestare originară a fiinţei în lume, bogăţie senzorială, construct spaţial,_edn6">[6] etc.-a fost  marcat de o schimbare de paradigmă._edn7">[7]
 
Artistul nu mai este azi în primul rînd un furnizor de vizual, devenind mai degrabă un furnizor de imagine, dar aceasta nu mai este exclusiv clienta ochiului.
 
Inflaţia imaginilor vizuale din cultura media, din industria producătoare de vizual, din agenţiile de identitate _edn8">[8], care dezvoltă în mod explicit strategii, programe şi politici vizuale   precum şi modalităţi eficiente de a le pune în practică, să fie doar una din cauzele pentru care vizualul nu mai constituie azi punctul central în arte ?
 Sau este vorba de o schimbare de percepţie care are mai degrabă legătură cu ce se întîmplă la nivel mai larg, în lumea fizicii infinitului mic , a informaţiei genetice, a felului în care se formalizează această informaţie, a tehnologiei informaţiei în era digitală şi a  reconfigurării  realului inteligibil din noile perspective?
 Oare parţiala retragere a vizualului constituie o strategie de opoziţe în artele vizuale sau este o necesitate internă aliată cu percepţia informaţiei -asemenea cîmpului,acea „noţiune borgesiană ,pe care nu-l vedem, dar pe care, dacă-l atingem curentează ”?
„Invizibilul neutrin care ne vine din stele şi de la hotarele universului, traversînd absolut orice lucru”, „confruntarea cu diverse grade de invizibilitate”, cum spun fizicienii,ne fac să credem că „ochiul este avangarda creierului nostru, de acum sensibil şi la alte semnale”._edn9">[9]
 
Nu putem să nu ne întrebăm către ce se îndreaptă artele vizuale, cum vor arăta ele în viitor, căror cerinţe vor trebui să facă faţă? O dimensiune prospectivă creează mult mai multă tensiune decît o accepţie comodă, general acceptată.
 
Putem vorbi despre sabotarea vizualului chiar de profesioniştii lui?
dacă în industria media se fabrică tot mai multe produse vizuale, în arte, vizualul nu mai rămîne valoare majoră de referinţă ?
 
 
 
Dubla mişcare a vizualului-în exces în industria culturală, şi oarecum în regres în artele vizuale- ne-a dus cu gîndul la VIOLENŢA IMAGINII.
 
 
                                                           ……………
 
 
 
 
Imaginea creează o piaţă de identitate_edn10">[10]. Schimbarea imaginii poate duce la o schimbare de identitate, dacă o privim pe aceasta din urmă  ca pe un construct, “ un simulacru”, cum ar spune Baudrillard. Identitatea nu este un dat . Miturile şi simbolurile identitare se uzează şi la un moment dat nu mai corespund.
 
”Trebuie să străpungi identitatea pentru a scoare la iveală masca.”_edn11">[11]
 
Putem răsufla uşuraţi; codul rigid, tradiţional, convenţional, stereotipat, care duce, de cele mai multe ori, la descifrarea identităţii Sud-Est Europene, nu este decît un tipar. Alte coduri creative, novatoare ,îl vor înlocui. Caracterul de ficţiune al oricărei identităţi se conturează pe o scenă artistică identitară sau nu.
 
 Există, de altfel ,o dimensiune a artei ca  produs al imaginii, imageriei, imaginaţiei unor forme ce nu se revendică identitar. Nu mă interesează atît imaginea tradiţionalei identităţi sociale, politice, etc.; identitatea personală nu asimilează  foarte mult din  figuraţia imagistică Est-Europeană, aşa cum se prezintă sau a fost prezentată ; nu mă recunosc foarte bine în ea; nu este vorba de orientarea ,ca artist, la ideea unei “identităţi negative”, opuse “identităţii ofensive”, ci de conceptul de “depăşire a politicilor identitare”_edn12">[12] .
De altminteri, spaţiul “postnaţional al societăţii europene “va permite, poate, o reconfigurare a identitarului şi a imaginarului  într-o societate multiculturală în care termenii de egalitate şi diversitate (alteritate)_edn13">[13] vor fi conjugaţi în interiorul aceleiaşi paradigme. Dintr-o viziune prospectivă, acest punct de vedere este absolut legitim şi ne scoate din rutina de sens actuală.
 
Violenţa imaginii nu face neapărat parte din recuzita identitară Sud-Est Europeană; este o componentă universală a acestui construct ;  imaginea violenţei, la rîndul său, este de fiecare dată altfel localizată, altfel personalizată, altfel vizualizată.
 Coordonatele ei –spaţiale,sociale, politice, cosmice, verbale, nonverbale, mediatice, personale, psihologice, etc.- mă poartă oricum într-un imaginar anthropologic (identitar sau nu) .
 
 
 “Societăţile prea identitare şi prea unite sînt împietrite.Ceea ce le lipseşte este mutabilitatea.”_edn14">[14]Violenţa imaginii cu un exces de identitate are conotaţii negative.
 
Indiferent de aspectul personal, geographic, social, cultural, politic, modul în care glisăm în recuzita identitară ne aparţine, ne este impus de coduri din afară sau pur şi simplu este ignorat .El este funcţional atît cît răspunde  necesităţii momentului. Prelungirile peste aceste necesităţi pot deveni o otravă mortală._edn15">[15]
 
 
 
 Un  tip cu totul special de identitate vizuală îl creează modul de a fi digital.Aspectul virtual al identităţilor din industria jocurilor electronice e cel mai bun  exemplu. Jocurile realităţilor virtuale deschid practic extrem de mult coordonatele schemelor identitare.
 
Există sau poate fi definit un grad zero al identităţilor? Sau al imaginii lor?  Poate fi configurată o imagine –care să nu fie neapărat aseptică sau utopică dar nici europeană, balkanică, americană , islamică,etc - ca” grad zero” identitar, în care să ne regăsim? se poate trece peste violenţa imaginilor identitare ?   cum?
  
 Naţiunile de astăzi nu au o dimensiune corectă. Nu sînt suficient de mici pentru a fi locale, sau nu sînt suficient de mari pentru a fi globale.....................Natura globală a lumii digitale va eroda, într-o măsură tot mai mare, fostele demarcaţii mai limitate .*_edn16">[16]
                                          
                                              
 
                                                                                                         
 Ne vine din nou în minte VIOLENŢA IMAGINII (excesiv identitare).
 
 
                                                  ……………………..
 
 
 
 
“Petrecerea e-n toi          Sună la uşă. E           pentru cineva numit eu.          Vin acum. Mai iau       Un ultim pahar, un ultim         fum de ţigară,         un ultim sărut încă fetei,   şi intru în hol,     bang, trîntind uşa peste rîsul lor.         ”Numele dumitale este          dumneata ?” “Da.   Bun, atunci vii cu noi”.         “Staţi niţel. Staţi niţel.         Staţi niţel.”_edn17">[17]
                                                 
 .
 
 
……………………………………………………………………………………………
 
 
 
 Aş vrea să vorbesc acum despre  violenţa imaginii în raport cu obiectul.
 
 Astăzi totul tinde să devină imagine şi urmă de imagine,  în artele  (încă) vizuale.
 
  Conceptul de informaţie a luat locul celui de substanţă, atunci cînd ne referim la  materie, biţii au înlocuit atomii în era digitală,  imaginea a înlocuit  obiectul în artele vizuale , imaginea virtuală  ia locul celei tradiţionale în artele media,( şi  probabil ” nu ştiu ce” va lua locul imaginii virtuale ) ….O materie văzută din ce în ce  mai complex, mai deschis, cu un mai mare potenţial,” o materie mai fină, o corporalitate mai subtilă” a fost semnalată în locul alteia etichetate acum drept grosiere în „ realul sensibil şi inteligibil, “acest real mutilat din care facem parte şi de care nu ne putem despărţi”._edn18">[18]
                                                         
 
Imaterialului (imaginii) i s-a conferit  mai multă deschidere decît aspectului material (substanţialului, obiectului ).”Triumful subtilului”- despre care vorbesc fizicienii în infinitul mic- operează mai mult ca oricînd.
 
Violenţa imaginii - acest corp subtil al vizualului - ( în defavoarea obiectului ) este deja un stereotip
Oare obiectul a trecut total în imagine ?
Nu există nimic care să scape imaginii? sau
există un CE al obiectului ? ( fără a cădea în nostalgia obiectului pierdut ).
 
 Chiar dacă  imaginea are aura unei materii subtile, obiectul păstrează încă emoţia fiinţei, bogăţia senzorială, sau acel ceva ce îi conferă unicitate . Reconfigura lui se va impune de la sine, la un moment dat ?
 
Dubletul imagine-fiinţă  a spus tot ce avea de spus? 
 
VIOLENŢA IMAGINII ÎN FAŢA OBIECTULUI este o realitate deja depăşită? Cu alte cuvinte : mai avem nevoie de obiecte , este suficientă imaginea lor,  au intervenit deja alţi termeni în ecuaţia vizuală a artelor?
 
Ce se poate spune despre realitatea virtuală, acest”oximoron pe cale de a deveni pleonasm”ţinînd cont de procesul de-realizării  sau de cel care leagă  transformarea artificialului într-un real inteligibil?  Dacă  “triumful  subtilului” va continua, ce va urma “imaginii virtuale şi realităţii virtuale”? Biţii,aşa numiţii AND ai informaţiei,cei care au luat locul atomilor,au permis schimbări fundamentale în transmiterea imaginei ca informaţie, iar tehnologiile viitorului vor permite alte viziuni despre identitatea imaginii digitale. Conceptele, imaginile, comunicarea însăşi sînt într-o permanentă schimbare de nivel.
 
RE-obiectualitatea  mai poate fi o figură  a imaginii  vizuale ?   această întoarcere la obiect se va mai putea face prin imagine ?
 
 
 
 
………………………………………………………………………………………………
 
 
 
în loc de concluzii
 
 
 
-accepţiile pe care le-am dat VIOLENŢEI IMAGINII sînt legate de LUAREA DE OSTATECI, în realul sensibil / inteligibil,” acest real mutilat din care facem parte şi de care nu ne putem despărţi “. Imaginea”îşi ia ca ostatec propriul conţinut_edn19">[19]:”
Vorbim despre demontarea / luarea ca ostatec al, a / vizualului în artele vizuale,  identităţii în discursurile excesiv identitare, obiectului în imagine şi imagine virtuală, etc.
 
„Întoarcerea agresiunii contra agresorului”, fie că este vorba de agresiunea vizualului din industriile vizuale sau de agresiunea identitarului din discursurile excesiv identitare, se constituie  ca un mecanism de auto-apărare pentru artele vizuale, ca ”mecanism dominant în dobîndirea nu-ului, în care accentul cade pe încercarea de protejare împotriva unei ameninţări interne.”
 În acelaşi timp ea poate fi privită şi conştientizată ca „mecanism de degajare”, funcţia ei fiind aceea de „a face să dispară în mod progresiv tensiunea prin schimbarea condiţiilor interne care îi dau naştere.”
 Relaţia subiectului –arte vizuale- cu „obiectul (parţial) abandonat” -acesta identificîndu-se cu vizualul, identitarul excesiv, obiectul artistic-dincolo de dimensiunea ei retractilă, are desigur şi o dimensiune prospectivă; în felul acesta „agresiunea nu mai e întoarsă contra subiectului sub formă de autocritică” iar reconfigurările deschid noi perspective._edn20">[20]
                                                                                                 
-vizualul despre vizual, identitatea despre identitate, imaginea despre imagine: este un discurs META,  păstrînd spiritul debutantului ; “el conţine multe posibilităţi,al expertului foarte puţine…..” _edn21">[21]
 
. aşa că vindem iluzii , identităţi, imagini şi alte suveniruri în această  meta  ficţiune sălbatică…
 
2META
     
 
 
 
 

_ednref1">[1] Jean-Luc Nancy, Etre singulier pluriel, Galilée, Paris, 1996
_ednref2">[2] Mc Luhan M., La Galaxie Gutenberg, Mame, 1972.
 
_ednref3">[3] Arthur C. Danto, After the End of Art: Contemporary Art and the Pale of History, Princeton University Press,1997  Ideea apare în termeni uşor diferiţi şi la Gilbert Durand în L’Imaginaire.Essay sur les sciences et la philosophie de l’image, Hatier, 1994 : “Trebuie precizat acest paradox al unei civilizaţii, a noastră, care, pe de-o parte, a adus pe lume tehnicile, mereu în progres, ale producerii, ale reproducerii, ale comunicării imaginilor, iar, pe de altă parte, pe latura filozofiei sale fundamentale,a dat dovadă de o mefienţă iconoclastă (care “distruge” imaginile sau măcar le suspectează ) endemică.”
 
[4] Jean Baudrillard, Le paroxiste indifferent,Grasset, Paris, 1997
 
_ednref5">[5]  Robert Klein, “Note asupra sfîrşitului imaginii”, în Forma şi inteligibilul, ed. Meridiane , Buc. 1977
_ednref6">[6] Jean- Jacques Wunenburger, Filozofia imaginilor, Polirom,2004
 
_ednref7">[7]Posibilitatea artistului vizual de a se raporta la  vizualitate/ vizualizare / nonvizual / vizibil / invizibil / pe cale de a fi vizibil , etc. constituie tema „impoziţiei”: Impoziţia , Caietele META ,Buc.1999
_ednref8">[8] Wally Olins, The New Guide to Identity-Wolff Olins 1995
_ednref9">[9] Jean Audouze, Michel Cassé, Jean- Claude Carrière, Conversation sur l’invisible, Plon, 1996
_ednref10">[10] Ca şi imaginea, identitatea este”tipul de cuvînt-valiză, asupra căruia fiecare îşi proiectează convingerile, fanteziile, sentimentele, atitudinile”-Claude Dubar, La crise des identités: L’interprétation d’une mutation, Presses Universitaires de France, 2000
_ednref11">[11] Jean Baudrillard, op.cit.
_ednref12">[12] Touraine A. Pourrons-nous vivre ensemble? Egaux et différents, Fayard, Paris 1997 )
_ednref13">[13]“Tema alterităţii a devenit o obsesie în Europa de astăzi…Această obsesie a dat naştere , în ultimii ani la numeroase lucrări de un mare interes.”Jean Baudrillard şi Marc Guillaume în Figuri ale alterităţii ,ed.Paralela 45 ,2002 , citează doar cîteva : J. Kristeva, Etrangers à nous-memes^,Fayard, 1988 ; Nous et les autres ,Seuil,1988 ; E. Hirsch ,Racismes, l’autre et son visage, Ed. Du Cerf,1988; P. Ricoeur, Soi-meme comme un autre, Seuil, 1990, etc.
_ednref14">[14] Lucien Sfez, La symbolique politique, Presses Universitaires de France, 1988
 
_ednref15">[15] “Numai actorii proşti se identifică cu rolurile pe care le joacă. Ei caută, prin şiretlicuri foarte puţin subtile, să aducă la suprafaţă un adevăr al persoanei sau al chipului. În vreme ce a surprinde pe cineva în adevărul său înseamnă, de fapt, a surprinde în el ceea ce lui îi scapă, şi ceea ce şi celorlalţi le scapă.” Baudrillard, op.cit
 
_ednref16">[16] Nicholas Negroponte,Era Digitală, All,1999
_ednref17">[17] Alan Dugan, Omagiu lui Kafka pentru cineva luat pe sus Tribute To Kafka For Someone Taken      
_ednref18">[18] Jean Audouze, Michel Cassé, Jean-Claude Carrière, Conversation sur l’invisible ,PLON ,1996
_ednref19">[19] Baudrillard,op.cit.
 
_ednref20">[20] Este de notat că, în engleză mai ales, aggressiveness a ajuns să piardă, într-o accepţie diluată, orice conotaţie de ostilitate, pînă la a deveni sinonom cu „spirit de iniţiativă”, „energie”, „activitate”.
 
_ednref21">[21] Shunryu Suzuki, op.cit.

BIBLIOGRAFIE