BIOGRAFIE

PROIECTE

Înspre digitalul imaginal
 
Violenţa e probabil forma cea mai facilă de a arunca înafară răul din tine, fie asupra celuilalt, fie asupra tuturor, fie asupra lumii, fie chiar asupra ta însuţi. E o maladie extrem de contagioasă.
 
Imaginea e numai una dintre formele abstracte ale violenţei ontologice reziduale ale omului actual. El se află încă în faza de homo faber şi de homo violens, departe încă de homo pertinens şi mai ales de homo sapiens – o aspiraţie îndepărtată.
 
Agresivitatea este un numitor comun la îndemînă pentru tensiunile inevitabile dintre multiple formule de viaţă şi dintre stilistici culturale contradictorii. Ea e cel mai mic numitor comun, cel mai de jos. Distructiv dar şi tranzitoriu.
 
Deversarea actuală de violenţă vizuală şi simbolică din cultura media şi din toate limbajele artistice ar putea să fie şi urmarea punerii împreună a tuturor culturilor divergente ale lumii, prin căderea forţată şi accelerată a numeroase cadraje istorice şi bariere culturale, sub impactul modelului dinamic-agresiv occidental, extins la scară planetară.
 
In oceanul planetar de violenţă inutilă în care suntem cu toţii imersaţi, există totuşi mici insule de violenţă necesară. Violenţa adevărului. Violenţa lui Isus Hristos alungînd neguţătorii din templu. Violenţa tăierii nodului gordian. Violenţa nesupunerii la violenţă. Violenţa depăşirii falselor tabuuri. Falselor limite. Violenţa afirmării non-violenţei.
 
Mareea actuală de agresivitate vizuală din toate limbajele artistice şi din mass-media ar putea fi văzută şi ca o formă elementară de expurgare, expectorare, externalizare a imaginarului nostru comun cel mai josnic, şi, prin aceasta, atingerea unei libertăţi atît de destructurante, atît de haotice, încît să necesite, datorită chiar excesului său, înţelegerea inutilităţii răului, violenţei.
 
Această « curăţire a grajdurilor lui Augias » de către acel Hercule ce se află în potenţă în fiecare din noi, ar putea indica faptul că ne aflăm înaintea forţării unor bariere perceptuale şi intelective ale omului actual, poate chiar a lărgirii periculoase a conceptului de uman - fie spre evoluţia lui fie spre anihilarea lui - dacă nu vom conştientiza sensul acestei uriaşe experienţe.
 
A nu manifesta violenţă era cîndva o virtute cardinală a condiţiei umane. A o sublima prin artele corpului, sufletului şi spiritului era altădată indiciul cel mai sigur al civilizaţiei. Astăzi, a exterioriza neprelucrat agresivitatea şi violenţa, prin limbajul imaginilor din industria culturală de pildă, pare o formă brutală de a arde în holocausturi televizate şi intercontinentale reziduurile enorme ale nihilismului modern şi ale raţionalităţii strict binare, pentru a face loc, să sperăm, unui salt într-o umanitate lărgită, maturizată şi înţelepţită. O umanitate căutînd accesul la o raţionalitate complexă, plurivalentă, armonizatoare cu sinele individual, cu ceilalţi şi cu lumea întreagă.
 
Existenţa noastră de azi, copleşită de un diluviu de informaţii, bulversată pe toate canalele ei perceptive şi intelectuale, pare a fi, între altele, o dialectică disperată între o violentare constantă a ochiului şi spiritului, o obişnuire rapidă şi o acceptare mecanică - apoi din nou o violentare mai atroce, o obişnuire mai grăbită, o acceptare maşinală mai resemnată, ş.a.m.d. Să existe un sens în spatele acestui  vast şi teribil experiment?
 
Poate că spiritul nostru de azi trebuie să înveţe din nou să discearnă, să discrimineze în cunoştinţă de cauză, între violenţa excesivă, inutilă, tautologică, a celor mai multe dintre imaginile vide şi produsele culturale factice care ne înconjoară – şi între violentarea necesară, « trezitoare », transformatoare, a cîtorva imagini şi creaţii artistice, mult mai rare, mai vitale şi mai preţioase, decît restul marei cantităţi de gunoi vizual universal.
 
Intr-o lume ca a noastră, fără cultura imaginii, în ciuda ofertei enorme de vizual, imaginea nu mai e intermediarul legitim între vizibil şi invizibil, ca în vremurile tradiţionale, ci reificatorul problematic al concretului în hiper-concret, al evidenţei în tautologie, al umanului în numai-uman, şi, la limită, în sub-uman, non-uman, sau chiar post-uman.
 
« Violenţa » siderantă a imaginii blînde într-o lume agresivă. “Violenţa” stranie a imaginii pure într-o realitate impură. « Violenţa » insidios idiotizantă a imaginii conformiste într-o societate neliberă sau doar conformistă. « Violenţa » subtilă a imaginii spirituale într-o civilizaţie atee, pragmatică şi materialistă. « Violenţa » salutară a lipsei/abstinenţei de imagini într-un univers prea supus apariţiei, concretizării, reificării, imaginii.
 
Probabil singurul lucru cu adevărat necesar pe care am putea să-l extragem din acest uriaş experiment aparent iconodul al unei lumi de fapt iconoclaste este detaşarea de fascinaţia, acceptată ca o fatalitate, a imaginii. Decondiţionarea de gîndirea supusă vizualului brut şi inflaţionar. Depăşirea vizualului exterior, fascinant, dizolvant, pentru un alt tip de gîndire, mai liberă, mai lipsită de idoli, mai vastă. O gîndire care să mizeze lucid şi pe lumea exterioară dar şi pe lumea interioară, şi pe vizibil şi pe invizibil, şi pe material şi pe imaterial, şi chiar pe post-vizual şi supra-mental.
 
 Poate că accesul actual al atîtor oameni la vizualul imaterial al imaginilor digitale, virtuale, computeristice, să ne redeschidă gustul şi nostalgia după imaginile noastre interioare, proiecţii psihice şi spirituale ale armoniei noastre ontologice cu universul, cu cosmicul. Prin intermediul acestora am putea încerca să (re)intrăm în contact cu acel regn al « imaginalului », explorat cîndva de vizionari şi mistici, acei avangardişti al altor epoci : un regn ce ne dă drept la natura noastră umană completă, un regn ce rămîne încă de (re)descoperit şi de cartografiat.
 
Intr-o epocă în care totul devine imagine, cînd imaginea pare să copleşească realul, e poate mai uşor să realizezi natura iluzorie, construită, artificială a lumii noastre fragile, tranzitorii, supusă violenţelor naturale, umane, siderale, de tot felul. Poate că acum avem o şansă mai mare să străpungem vălul Mayei, să captăm ceva din misterul inimaginabil, « in-imajabil » al acestei planetare butaforii, rămînînd totuşi în concret, în vizibil, în lume.
 
Tat vam asi ! Tat vam asi! Eu nu sunt asta! Noi nu suntem asta ! Noi nu suntem asta !

BIBLIOGRAFIE