BIOGRAFIE

PROIECTE

Societatea: frigidă sau sexy?
 
Titlul panelului „Imagine şi cultură: Implicaţii sociale şi construcţia percepţiei”
poate fi „tradus” în mai multe feluri.
 
Arte vizuale şi sistem cultural: semnificaţii sociale şi construcţia aprehensiunii; sau Arte şi societăţi: semnificaţie universală şi fabricarea percepţiei; sau Artă şi expoziţii: critică şi revizuire. Imagine şi cultură vizuală: ce a rămas recognoscibil şi cum să creezi un nou public?
 
Există multe alte versiuni posibile, dar eu aş opta pentru ultima dintre cele de mai sus şi probabil mă veţi întreba de ce.
 
Asistăm la o adevărată simptomatologie în domeniul imaginilor şi culturilor, asemănătoare,  probabil,  pretutindeni.
Asistăm la o inflaţie a imaginii pe parcursul mai multor decade, situaţia nu se îmbunătăţeşte. Avem imagini pur şi simplu, tele-imagini, imagini cyber, imagini de supraveghere, imagini foto, imagini de presă, imagini ale jurnaliştilor, imagini de publicaţii, imagini de muzeu, imagini sportive, imagini de război, imagini de artă, imagini-cuvinte, imagini cu accidente şi aşa mai departe, şi aşa mai departe … … … …
Numărul este în creştere pentru că legăturile şi conectările ce transmit imagini cresc şi limbile ce însoţesc imaginile se înmulţesc.
 
Aceste imagini pătrund imediat în societate, au puterea de traducere imediată, nefiind nevoie de interpreţi. Aşa că unele din ele devin simboluri, altele semnale, mărfuri sau artă, unele sunt abandonate iar altele reproduse la nesfârşit.
 
Sfârşim prin a fi poluaţi de imagistica de masă şi ni se cere, ca membri ai societăţii, să selectăm dintre acele milioane de imagini la care asistăm, pentru a le cultiva; să creăm o pereche, un conflict sau o simbioză a binomului imagine şi cultură.
 
Practic, se întâmplă într-un sens mai mult sau mai puţin uitat,  ceea ce intenţiona Malraux; creăm muzee imaginare, colecţii în amintirile noastre. Ele sunt re-schimbabile; unele sunt adesea organizate într-un mod linear, alteori non-linear, fapt ce ne-ar face astăzi multă plăcere.
Problema apare când încercăm să determinăm dacă acele colecţii sunt individuale şi dacă valoarea lor este aceeaşi sau diferă, ţinând cont în câte minţi sunt ele stocate. Nu e vorba de întrebarea obişnuită asupra originalului şi a copiei. Este vorba de întrebarea: are copia o valoare mai mare dacă este unică sau dacă este stocată în toate minţile existente? Care dintre ele creează cultură? Sau, cu alte cuvinte, cum creează imaginile cultura? Sau cum poate o imagine să creeze sau să intre în diverse culturi? Este unicitatea cea care face lucrurile frigide şi pluralitatea sexy sau vice versa? Aceasta e o problemă cu implicaţii sociale, reperabile în titlu, sau mai degrabă o problemă a  factorului vital de a fi recognoscibil.
Şi oricum ar intra imaginile în ceea ce numim cultură, şi sunt multe astfel de modalităţi, ceea ce nu am menţionat încă este percepţia. Şi nu este vorba de o singură percepţie, ci de mai multe percepţii. Percepţia însăşi nu e niciodată cuprinsă într-unul, ci în mai multe elemente.
Dar mai întâi de toate, nu există percepţie fără public.
Şi aici, suntem probabil doar la începutul problemei.
Nu e nici un secret faptul că arta contemporană îşi pierde publicul, dubioasă este în special percepţia artelor vizuale.
Nu mai discutăm despre criză, dar vorbim despre starea de lucruri.
 
Întreaga societate e împărţită în jurul a două grupuri din ce în ce mai distante unul de altul, cei ce se îmbogăţesc în continuu şi ceilalţi, care devin în continuu mai săraci. La fel şi publicul e concentrat în două grupuri, unul devenind din ce în ce mai dens, şi celălalt, devenind mereu din ce în ce mai puţin numeros. Dar primul, grupul numeros nu este singurul public al artei sau al imaginii. Ei sunt consumatori de artă, şi în caz fericit, ei sunt şi cumpărători potenţiali, profesionişti şi prieteni.
Celălalt  sau ce a mai rămas din cealaltă jumătate, sunt oamenii care merg la galerii şi spun adesea: „îmi pare rău, chiar nu înţeleg nimic din arta contemporană. Singurele mele criterii sunt ceea ce îmi place şi nu pot spune dacă aceasta e artă bună sau proastă. Dar vizitez galeriile din ce în ce mai rar, fiindcă nu pot să fiu în acord cu semnificaţiile operelor de artă, ca să nu mai vorbim de importanţă.”
 
Aşa că putem să începem să ne gândim că acolo unde e mulţimea, ceva sexy se petrece, şi că în galeria goală nu există reacţii organice la creativitate. Acest lucru face aluzie la faptul că arta de un fel sau altul e sexy sau nu, dar nu ne spune nimic despre societate.
 
Ţinând cont că majoritatea provocărilor sexy merg în două direcţii, şi nu rămân doar în mâinile unei persoane, putem să începem să ne gândim că societatea se simte sexy şi exaltată când se află în mulţime.Vizitele solitare la galerie, contemplaţia, gândirea şi toate activităţile individuale în grupurile mai mici nu sunt populare şi ne lasă într-o stare frigidă a minţii.
Dacă aţi întreba oamenii din mulţime despre înţelesurile şi importanţa a ceea ce au văzut la deschiderea aglomerată a galeriei, n-ar avea alt răspuns decât cel menţionat înainte. Ar înţelege doar că mulţimea e sexy. N-ar avea de spus nimic despre artă.

BIBLIOGRAFIE