BIOGRAFIE

PROIECTE

Turbo
 
Suntem înconjuraţi de mirosuri, de parfumuri şi duhori înţepătoare, fascinante, obişnuite, memorabile sau imposibil de descris. Mirosurile sunt incredibil de mobile şi comunică liber, atrăgându-se, combinându-se sau acoperindu-se unul pe celălalt. Ele se pot război sau pot dăinui în perfectă armonie. Spre deosebire de imagini şi sunete, mirosurile sunt nesupuse, greu de controlat. Însă, asemenea sunetelor, pot acţiona împreună sau pe cont propriu, în amestecuri alese sau făcând notă discordantă, se pot combina urmând propriile reguli sau se pot supune unul pe celălalt. Sunt atât de mobile încât pot depăşi orice bariere, se pot strecura prin gaura cheii şi prin crăpături, ne pot intra în piele, urmărindu-ne, servindu-ne şi luându-ne în stăpânire simţurile.
Fiecare epocă este dominată de un anumit tip de percepţie, de artă sau de gen. Parfumurile au dominat secolul al optsprezecelea, perioada exageratului stil Rococo. Secolul nostru, aflat în pragul celui de-al Treilea Mileniu, revoluţionat de comunicaţia electronică, este dominat de vizual, de imagine - reală sau virtuală. Din ce în ce mai puţine lucruri în jurul nostru, enervante sau ademenitoare, ne îngăduie să le pipăim, să le atingem, să le simţim, să le mirosim sau să le dezmierdăm.
Încă nu reuşim să scăpăm de prostul obicei de a rămâne indiferenţi, de a reacţiona anormal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la ceea ce vedem sau simţim. Altfel cum am putea explica faimoasele WC-urile publice din Balcani, feţele de masă murdare din restaurantele ieftine, prea des întoarse pe cealaltă parte pentru a ascunde petele, noul stil de muzică populară „chalga”, cunoscut în ţările vecine drept „turbo folk”, noroiul şi mizeria de pe străzi, containerele şi pubelele de gunoi împuţite?
Calitate inferioară, joasă speţă.
Chiar că sunt pretenţioasă. 

Reinterpretarea simbolurilor
 
Vocaţia artiştilor este de a reflecta, de a contesta şi de a redefini sensurile, conceptele de bine şi rău văzute atât ca senzaţie, viziune sau percepţie, cât şi în forma lor vizuală şi materială.
Arta a fost adeseori considerată un domeniu închis în sine şi cu graniţe bine definite. Cu toate acestea, în ultimul deceniu nu numai că artiştii est-europeni au participat la schimbările sociale şi politice, dar arta lor a început totodată să reflecte aceste procese de tranziţie.
Ignorând tendinţele globale sau obişnuite, lucrările lor s-au emancipat, izvorâte fiind din diferitele tradiţii culturale şi regionale, manifestându-se independent, eliberate de sub dominaţia politicilor culturale impuse de stat.
Suntem în permanenţă înconjuraţi de simboluri şi semne; nu este neapărat necesar să ne irosim timpul în contemplaţie deoarece viaţa de zi cu zi, la prima vedere monotonă şi conservatoare, abundă, de fapt, în seminificaţii simbolice. Am hotărât să alegem înseşi aceste simboluri pentru a defini activitatea grupului nostru, având în vedere că prezentăm artişti din diferite ţări cu viziunile artistice specifice şi intenţionăm să oferim publicului cosmopolit ocazia de a arunca o scurtă privire asupra acestor dezvăluiri creative reciproce.
Trăim într-o epocă istorică care nu se lasă uşor definită. Reacţia artiştilor în calitate de participanţi mai adaptabili, mai sensibili şi mai raţionali, este de a surprinde aceste semne obscure, ascunse dincolo de ceea ce este vizibil.
Artiştii urmăresc cu atenţie, scanează şi cercetează realitatea înconjurătoare (inclusiv chestiunile sociale, morale, estetice şi politice). Ei dezvăluie limbajul/forma acestor semne, martori ai vieţii reale, simple artefacte care izvorăsc ca mărturie din necunoscut, încărcate de amintiri, şi le creează noi identităţi.
Noua stare de libertate a reprezentat o piatră de încercare pentru mulţi artişti. Numai cei capabili de o înţelegere cu adevărat profundă a schimbărilor sociale şi culturale, eliberate de sub dominaţia „regionalismului specific”, şi înzestraţi cu o puternică intuiţie estetică necesară interpretării procesului de tranziţie au reuşit în lucrărilor lor de artă să definească sau să formuleze idei noi.
Creaţia artistică aleasă ca îndeletnicire pentru o viaţă nu este o profesie sau o ocupaţie. Ea reprezintă o vocaţie. Încercarea de a înţelege limbajul imaginilor materiale. Refuzul de a se supune aşteptărilor, prejudecăţilor sau clişeelor. Provocarea adresată publicului de a-şi mobiliza toate simţurile, mintea, imaginaţia, memoria, reflexele comunicative şi sociale.
Datoria recunoscută a fiecărui artist este de a urmări cu atenţie şi de a înregistra procesele care se desfăşoară în jurul său şi de a reacţiona, chiar dacă nu întotdeauna într-o manieră raţională, la ceea ce se întâmplă. Într-o perioadă atât de agitată cum s-a dovedit a fi ultimul deceniu, abundând în trasformări politice şi reforme sociale şocante, în schimbări ale opiniei publice, provocări şi victorii, oamenii reacţionează diferit şi învaţă să-şi dezvolte caracterul; în acest sens artiştii au o datorie şi mai aleasă - ca mediatori care interpretează semnele şi implicit creează noi înţelesuri.
În paralel cu munca de cercetare, artiştii adaptabili social urmăresc şi analizează toate evenimentele încercând să ofere faptelor interpretări mai abstracte sau mai profund emoţionale decât cele pe care le oferă ştiinţa pură. Artele vizuale contemporane „operează” de multă vreme şi în alte locuri decât în galerii şi în muzee şi au depăşit cadrele mărginite ale frumuseţii pure şi ale esteticii acceptate ca normă. Chiar şi conceptul de „operă de artă” şi-a pierdut de mult timp conotaţiile elitiste şi acum sună gol şi pretenţios.
Arta încearcă să răspundă la întrebări pe care din ce în ce mai mulţi oameni, care nu fac parte din publicul obişnuit, par să le găsească relevante. Artele au ajuns mai degrabă să inspire şi să incite la noi puncte de vedere, noi idei, sentimente şi metode de observare, analiză şi sinteză.
În zilele noastre, publicul nu mai respectă regulile sistemului idiocratic, care exclude diversitatea şi diferenţele. Consumatorii de artă contemporană nu mai sunt simpli spectatori pasivi; ei îşi asumă un rol în întregul proces de creare şi structurare a operei, adeseori provocaţi în mod intenţionat de artist sau uneori reacţionând spontan la ideea autorului. De fapt, lucrările de artă contemporană nu ar trebui să aibă nici scop, nici sens; ele nu ar trebui să încurajeze o relaţie strânsă între artist şi public. Mult mai important este schimbul de idei, perspective, opinii şi informaţii, care duce la un amestec simbolic de sensuri. Acest proces creează legături şi transformă opera de artă într-o mărturie vizuală a momentului. 

BIBLIOGRAFIE