BIOGRAFIE

PROIECTE

Violenţa abstractului
 
De multe ori se întâmplă ca vizitatorul lipsit de experienţă să se trezească contemplând încurcat şi ofensat picturile abstracte dintr-o expoziţie. E posibil să se simtă ignorant şi unic în ignoranţa sa, incapabil să pătrundă scopul artistului sau să simtă frumuseţea de dincolo de lucrare.
 
Iar în ceea ce priveşte scopul artistului, acesta poate fi foarte bine descris în cuvintele lui Eric Newman: „pictorul sau sculptorul... care îndrăzneşte să ignore orice trimitere la bogăţia de forme din lumea vizibilă sacrifică mult, dar capătă în schimb o libertate de care pictorii şi sculptorii din trecut nu s-au bucurat niciodată... el se transformă din interpret în creator...” (vezi „The Arts of Man”, Thames and Hudson (1967), pag. 269).
 
O situaţie asemănătoare se întâlneşte frecvent în ştiinţa modernă şi mai ales în matematică. Mulţi studenţi (tineri sau mai puţin tineri!) sunt îngroziţi şi insultaţi de aparenta lipsă de coerenţă a unora dintre noile teorii sau noile concepte. Prin urmare, ne confruntăm chiar cu  pericolul ca unele dintre cele mai folositoare teorii să fie în viitor uitate, deoarece tinerele generaţii nu mai sunt dispuse să le studieze şi să le dezvolte.
 
De ce sunt aceste teorii atât de abstracte şi de inaccesibile intuiţiilor obişnuite?
 
Principalul motiv este încercarea asiduă de a surprinde generalul şi, deci, de a atinge eficienţa. În trecut, maematicienii studiau un singur set de obiecte, de exemplu, triunghiurile, şi se bucurau să descopere o proprietate care caracteriza această clasă, cum ar fi, să zicem, teorema generalizată a lui Pitagora. La fel, astronomii studiau planete individuale din sistemul nostru solar sau anumite stele din galaxia noastră.
 
În prezent, astronomii sunt mult mai interesaţi să studieze întreaga galaxie sau chiar mulţimi de galaxii şi să stabilească regulile care guvernează Universul. De asemenea, în geometrie şi topologie, încercăm să studiem toate formele si figurile posibile, indiferent dacă sunt sau nu parte din „lumea vizibilă”.
 
Un alt motiv pentru care folosim limbajul abstract este faptul că acesta ne permite să exprimăm lucrurile pe care dorim să le comunicăm într-o manieră precisă şi concentrată. Cu alte cuvinte, fiecare concept abstract funcţionează ca o cutie neagră dintr-un computer rezolvând într-un singur pas o sută de operaţii elementare. Spre a oferi numai un exemplu, acest limbaj sofisticat a făcut posibilă descrierea de către autorul acestor rânduri a teoriei fasciculelor perverse într-o carte de aproximativ 200 de pagini (vezi „Sheaves in Topology”, Springer (2004)), în loc să trebuiască să scrie o carte de 20 000 de pagini!
 
Evident, cititorul acestei cărţi mai scurte este invitat să rezolve singur o mulţime de exemple şi exerciţii pentru a se familiariza cu noul domeniu şi pentru a ajunge în cele din urmă să stăpânească materia.
 
Prin acest efort pozitiv sau, într-un anumit sens, prin acest „sacrificiu”, impresia iniţială de alienare este înlocuită treptat cu un profund sentiment de satisfacţie datorat întrezăririi din când în când a tiparelor eterne ale Universului. 

BIBLIOGRAFIE